Spre deosebire de București, care nu profită de cele două cursuri de apă (Dâmbovița și Colentina) pentru a-și dezvolta turismul, Londra știe să-și pună în valoare Tamisa, fluviul care traversează metropola de la vest la est. Acesta asigură și astăzi accesul vapoarelor spre și dinspre Marea Nordului. La intervale precise de timp (5-10 minute), vaporașele asigură transportul turiștilor, dar și al localnicilor, de la O2 Arena până la ”Ochiul Londrei”.
REZUMAT EPISOD PRECEDENT: La puțin timp după ce am descoperit zona Greenwich, de unde urma să se dea startul în Maratonul Londrei, am plecat spre ”Millennium Dome”, construcția ridicată pentru a se celebra trecerea în mileniul III. Am văzut complexul unde se află și sala de 23.000 de locuri care va găzdui întreceri din cadrul Jocurilor Olimpice 2012. Nu înainte de a trece pe Trafalgar Road, prin zona în care totul amintește de marina regală și de Amiralul Nelson, cel care a pus capăt visului împăratului Napoleon I de a invada Albionul (a distrus flota franceză la Trafalgar).
De la ”O2 Arena”, așa cum îi spunea acum Domului Mileniului, poți ajunge spre centrul Londrei fie cu metroul, fie cu autobuzele etajate specifice orașului. Mai există, însă, o variantă. Vaporașul. Și îl aleg pe acesta, mai ales că astfel pot vedea întreaga metropolă sau mai bine zis centrul ei, cu toate monumentele și clădirile importante, de pe apă.
La îmbarcare, nimeni nu mă întreabă dacă mi-am luat bilet. Verificarea se face la coborâre, iar ”mateloții” sunt echipați cu aparate electronice precum cele folosite acum și de controlorii RATB. În cazul în care n-ai apucat să plătești înainte de îmbarcare nu te alegi cu amendă, ci ești pus să achiți contravaloarea unei călătorii integrale.
Accesul pe navă întârzie cu toate că mi s-a spus că nu voi aștepta mai mult de șapte minute. Una după alta, trei ambarcațiuni ajung lângă ponton, iar apoi părăsesc dana fără a lua călători. Sunt deja vreo 20 de oameni care așteaptă și comentariile ironice nu întârzie să apară. Nu toți sunt turiști. O femeie trecută de prima tinerețe se salută cu marinarii și întreabă ce se întâmplă. A lucrat, din câte se pare, pe un vaporaș, iar acum așteaptă unul pentru a ajunge acasă - este trecut de ora 18.00 locală.
Profit de acest răgaz neprogramat pentru a privi fluviul. În afară de O2 Arena și de câteva blocuri țipător colorate, ambele pe malul stâng, observ câteva dane și multe construcții industriale. Nimic surprinzător de vreme ce zona face parte din ceea ce londonezi numesc Docklands. Cu ajutorul tehnologiei actuale (internet), aflu cu ușurință că acesta este un cartier care cuprinde o parte din districtele Southwark, Tower Hamlets, Newham și Greenwich. Și că aceste docuri au făcut parte din vechiul port al Londrei, care, la timpul său, a fost unul dintre cele mai mari din lume.
În acest moment, zona se află într-un proces de transformare. În el se înscrie și ridicarea ”Arenei O2” și a clădirilor din jurul ei, dar și Canary Wharf, care grupează cele mai înalte imobile din Marea Britanie - One Canada Square (235 metri / 50 de etaje), 8 Canada Square sau HSBC Tower (200 m / 42 etaje) și 25 Canada Square sau Citigroup Tower (200 m / 45 etaje) -, în al doilea cartier financiar al metropolei. Acesta a fost dezvoltat începând din anii 80, iar acum circa 90.000 de oameni lucrează acolo mai ales la bănci (Barclays, Credit Suisse, HSBC și Citigroup), în media sau IT.
Canary Wharf se află în Isle of Dogs, o peninsulă din Tower Hamlets. La mijlocul secolului trecut, când activitatea portuară a intrat în declin acolo, zona a intrat în declin. A fost creat atunci un organism denumit London Docklands Development Corporation, care a încredințat dezoltarea acelor locuri societății Olympia and York. La începutul anilor 90, construcțiile au fost oprite pentru un timp, însă au fost realuate când metroul a fost extins pe Jubilee Line.
La un minut-două după ce m-am îmbarcat, vaporașul cu două flotoare s-a pus în mișcare. Mă aflu la pupa, adică în spatele ambarcațiunii, și încerc să fac și ceva fotografii deși a prins ceva viteză... Felul în care se mișcă îmi stârnește mirarea. Fiind o navă turistică, mă așteptam să înainteze ceva mai lent pentru ca oamenii aflați la bordul ei să poată admira în voie priveliștea. Trecem pe lângă taverna Trafalgar, cea lângă care ne-am oprit mai devreme, venind pe faleză. Și facem prima escală, chiar lângă Colegiul Naval Regal.
(va urma)
REZUMAT EPISOD PRECEDENT: La puțin timp după ce am descoperit zona Greenwich, de unde urma să se dea startul în Maratonul Londrei, am plecat spre ”Millennium Dome”, construcția ridicată pentru a se celebra trecerea în mileniul III. Am văzut complexul unde se află și sala de 23.000 de locuri care va găzdui întreceri din cadrul Jocurilor Olimpice 2012. Nu înainte de a trece pe Trafalgar Road, prin zona în care totul amintește de marina regală și de Amiralul Nelson, cel care a pus capăt visului împăratului Napoleon I de a invada Albionul (a distrus flota franceză la Trafalgar).
De la ”O2 Arena”, așa cum îi spunea acum Domului Mileniului, poți ajunge spre centrul Londrei fie cu metroul, fie cu autobuzele etajate specifice orașului. Mai există, însă, o variantă. Vaporașul. Și îl aleg pe acesta, mai ales că astfel pot vedea întreaga metropolă sau mai bine zis centrul ei, cu toate monumentele și clădirile importante, de pe apă.
La îmbarcare, nimeni nu mă întreabă dacă mi-am luat bilet. Verificarea se face la coborâre, iar ”mateloții” sunt echipați cu aparate electronice precum cele folosite acum și de controlorii RATB. În cazul în care n-ai apucat să plătești înainte de îmbarcare nu te alegi cu amendă, ci ești pus să achiți contravaloarea unei călătorii integrale.
Accesul pe navă întârzie cu toate că mi s-a spus că nu voi aștepta mai mult de șapte minute. Una după alta, trei ambarcațiuni ajung lângă ponton, iar apoi părăsesc dana fără a lua călători. Sunt deja vreo 20 de oameni care așteaptă și comentariile ironice nu întârzie să apară. Nu toți sunt turiști. O femeie trecută de prima tinerețe se salută cu marinarii și întreabă ce se întâmplă. A lucrat, din câte se pare, pe un vaporaș, iar acum așteaptă unul pentru a ajunge acasă - este trecut de ora 18.00 locală.
Profit de acest răgaz neprogramat pentru a privi fluviul. În afară de O2 Arena și de câteva blocuri țipător colorate, ambele pe malul stâng, observ câteva dane și multe construcții industriale. Nimic surprinzător de vreme ce zona face parte din ceea ce londonezi numesc Docklands. Cu ajutorul tehnologiei actuale (internet), aflu cu ușurință că acesta este un cartier care cuprinde o parte din districtele Southwark, Tower Hamlets, Newham și Greenwich. Și că aceste docuri au făcut parte din vechiul port al Londrei, care, la timpul său, a fost unul dintre cele mai mari din lume.
În acest moment, zona se află într-un proces de transformare. În el se înscrie și ridicarea ”Arenei O2” și a clădirilor din jurul ei, dar și Canary Wharf, care grupează cele mai înalte imobile din Marea Britanie - One Canada Square (235 metri / 50 de etaje), 8 Canada Square sau HSBC Tower (200 m / 42 etaje) și 25 Canada Square sau Citigroup Tower (200 m / 45 etaje) -, în al doilea cartier financiar al metropolei. Acesta a fost dezvoltat începând din anii 80, iar acum circa 90.000 de oameni lucrează acolo mai ales la bănci (Barclays, Credit Suisse, HSBC și Citigroup), în media sau IT.
Canary Wharf se află în Isle of Dogs, o peninsulă din Tower Hamlets. La mijlocul secolului trecut, când activitatea portuară a intrat în declin acolo, zona a intrat în declin. A fost creat atunci un organism denumit London Docklands Development Corporation, care a încredințat dezoltarea acelor locuri societății Olympia and York. La începutul anilor 90, construcțiile au fost oprite pentru un timp, însă au fost realuate când metroul a fost extins pe Jubilee Line.
La un minut-două după ce m-am îmbarcat, vaporașul cu două flotoare s-a pus în mișcare. Mă aflu la pupa, adică în spatele ambarcațiunii, și încerc să fac și ceva fotografii deși a prins ceva viteză... Felul în care se mișcă îmi stârnește mirarea. Fiind o navă turistică, mă așteptam să înainteze ceva mai lent pentru ca oamenii aflați la bordul ei să poată admira în voie priveliștea. Trecem pe lângă taverna Trafalgar, cea lângă care ne-am oprit mai devreme, venind pe faleză. Și facem prima escală, chiar lângă Colegiul Naval Regal.
(va urma)
Text și foto: Marian-Valentin BURLACU / ADEVĂRUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu